Verdict. 0-3. „Surpriza” campionatului

Verdict. 0-3.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un nebun aruncă o piatră și zece întelepți nu sunt în stare să o scoată. Avem nebunul, piatra s-a făcut brichetă dar nu ne-au ieșit de nicio culoare întelepții. Comisia de Disciplină a FRF a prelungit la nesfârșit un caz cu final anticipat. La ora 2 fără 20 a unei nopți, mult după seara celui mai lung derby din istoria fotbalului românesc, o mână de oameni a anunțat de la o masă – verde doar la propriu- verdictul pe care îl știam cu toții. În momentul acela toată lumea uitase că se pusese problema unui "când" nu mai conta demult "cum", nici măcar "ce", eram doar stupefiat-curioși sa fim contemporanii lui "că".
0-3.

După prelungiri și fără 11 metri. Știam! Ne spusese Mircea Sandu acum câteva zile. "Primul pas spre combaterea violenței de pe stadioane", declara imediat Argăseală. Rapidiștii plecaseră și nu mai ziceau nimic…Mușcau perna. În somn sau înainte de o noapte albă. Regulamentar se găsise sau dacă nu se crease paragraful la care să fie încadrată speța. Moral, toți cei care s-au antepronunțat, pronunțat și care au forțat decizia unui rezultat altfel decât pe terenul de fotbal vor rămâne mereu cu povara acestei rezoluții mai mult decât discutabile. Acum și mereu. Cu cele patru etape de suspendare primite, Lovin devine candidat la decorația Steaua, meritul, ordinul… clasa a III-a. La zero. Se sugerează că el ar fi vinovatul moral. Mai e și Deaconu, dar el și-a primit decorația. Primul vinovat rămâne însă fără doar și poate "nebunul" care a dat cu bricheta și singurii nevinovați jucătorii și antrenorii Rapidului nevoiți să accepte că au pierdut la Comisii un joc pe care erau aproape sa îl câștige pe teren!

Dan FILOTI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×